Parcurile pentru câini nu sunt aşa grozave, de fapt.
Acestea pot părea utile, bune în comunitate, dar sunt şi sursa multor probleme atât pentru câini cât şi pentru stăpânii lor. Iată ce trebuie să ştiți înainte de a le vizita:
În fiecare zi, fie soare, ploaie sau zăpada, oamenii se adună la discuții cu străini în timp ce câinii lor se aleargă şi interacționează aşa cum ştiu. De la țarcuri mari cu obstacole si jocuri elaborate la mici spații împrejmuite între blocuri, parcurile pentru câini sunt printre dotările urbane din ce in ce mai cerute în ultima vreme. Ohlone Dog Park a fost primul spațiu de acest fel, fondat de Martha Scott Benedict şi Doris Richards în 1979, în Berkeley, California (SUA). De atunci au devenit facilități standard în oraşe din întreaga lume, dar sunt oare bune cu adevărat pentru câini? În mod surprinzător, experții în comportament canin cred că nu. Potrivit unui sondaj din 2018 organizat în SUA de N.R.P.A. (National Recreation and Park Association) 91% din populație crede că parcurile pentru câini aduc beneficii comunităților lor. Studiul a descoperit două motive principale pentru care participanții au optat in favoarea acestor dotări: 60% dintre intervievați cred că sunt esențiale ca spații sigure în care câinii lor să alerge şi să se desfăşoare în libertate, în timp ce 48% au impresia că sunt importante deoarece le permite câinilor să socializeze.
Deşi poate părea o opțiune foarte bună şi convenabilă mai ales pentru cei ce nu au propria curte, adevărul e că nu este natural pentru câini care nu se cunosc să fie lăsați liberi în grupuri numeroase şi să fie presați să se joace între ei.
Mitul socializării
Nick Hof, un dresor profesionist şi preşedinte al „The Association of Professional Dog Trainers” analizează cum din sfera comportamentului canin termenul „socializare” nu se referă la câini ce interacționează (sau socializează) între ei, ci la procesul de expunere la situații şi experiențe noi a câinilor şi mai ales a puilor sub 20 de săptămâni. „Procesul îi ajută la dezvoltarea încrederii în sine şi să se adapteze uşor la situații noi în viitor” susține Nick Hof.
Cu toate că socializarea este crucială în dezvoltarea armonioasă a unui pui, parcurile pentru câini nu sunt locuri potrivite unde puiul să învețe cum să interacționeze corect cu semenii săi. „Pe parcursul primelor luni de viață, mai ales sub 6-12 luni puii sunt mai sensibili la lumea din jurul lor, iar un partener de joacă prea agitat sau un adult ursuz pot fi tot motivul pentru care un pui rămâne neîncrezător sau îngrijorat de alți câini.” mai adaugă dl. Hof. Ideea din spatele socializării corecte în prima etapă a vieții este să le asigurăm puilor doar experiențe pozitive şi să îi ferim de interacțiuni care îi pot speria sau copleşi. În locul parcurilor de câini, Hof încurajează stăpânii să se înscrie la cursuri de tip Puppy Class unde cățeluşii pot găsi parteneri adecvați de joacă de aceeaşi vârstă. Socializarea dintre un pui şi un adult ridică mai multe dificultăți fiindcă din punct de vedere comportamental câinii adulți au depăşit deja toate momentele formative.
Stăpânii au în general intenții bune atunci când aduc un câine sfios în parcurile canine cu scopul de a-şi ajuta animalul de companie prin experiențe pozitive, din păcate însă un câine sensibil probabil va deveni copleşit mult mai uşor într-un astfel de scenariu, ceea ce poate declanşa bătăi între câini sau teamă de alți câini pe o perioadă nedeterminată.
Teroriştii de la locul de joacă
Teroriştii de la locul de joacăDeşi câinii sunt ființe sociabile cărora le place joaca, atmosfera artificială a unui parc pentru câini poate ridica probleme. Majoritatea oamenilor îşi aduc prietenii patrupezi în astfel de locuri ca să îşi consume excesul de energie, dar adesea asta se transforma în suprastimulare ce duce la rândul ei la gesturi nepoliticoase, tensiuni între câini sau chiar bătăi. Dr. Heather B. Losner, medic veterinar cu o vastă experiență şi membră a Asociației Americane a Spitalelor de Animale avertizează că „din păcate, doar pentru că cineva crede că blănosul lor se joacă şi interacționează bine cu alții nu înseamnă că aşa şi e” A-ți duce câinele în astfel de locuri de joacă înseamnă a avea încredere că toată lumea de acolo îşi supraveghează cu atenție propriul câine şi că toți stăpânii prezenți pot judeca obiectiv şi corect comportamentul animalelor pe care le-au adus. Asta înseamnă multă încredere în judecata unor străini. În comparație cu grădinițele pentru căței sau cursurile Puppy Class, țarcurile din parc sunt spații publice şi nu sunt supravegheate de profesionişti. Asta devine o problemă atunci când apar conflicte sau bătăi şi câinii învață unii de la alții comportamente nedorite. „Experiențele urâte pot avea efecte pe termen lung şi pot determina câinii să manifeste probleme de comportament sau să devină temători şi în afara parcului.” susține dl. Hof. Astfel de probleme ce se resimt şi în alte medii includ suprastimularea când întâmpină pe cineva sau comportamentul agasant atunci când vor să se joace.
Pe de altă parte câinii care se simt copleşiți de agitația partenerilor de joacă pot deveni sensibili, temători şi retraşi în viața de zi cu zi.
Accidentări
Unul dintre cele mai mari pericole la care ne expun parcurile pentru câini este că majoritatea nu au spații separate pentru câini mici şi mari, iar în cazul celor delimitate stăpânii pot alege să ignore împărțirea. Aşadar un câine mare poate uşor să răneasca serios sau chiar să ucidă unul de talie mică, cu toate că nu asta îşi doreşte. De la altercații minore la incidente serioase, accidentările sunt foarte frecvente în astfel de locuri. Rănile provocate prin muşcături sunt de asemenea comune, chiar dacă apar în urma jocului mai agitat. Dr. Loesner sfătuieşte stăpânii să apeleze la servicii medicale oricât de mică ar părea problema.
Muşcăturile implică adesea ruperea țesutului de sub piele, fenomen ce poate fi dificil de tratat, multe dintre ele prezentând şi riscuri mari de infecții. Întinderile şi crampele musculare sunt şi ele des întâlnite, în plus, de fiecare dată când un câine pivotează brusc pe picioarele din spate se supune riscului de a-şi rupe un ligament mai ales ligamentul încrucişat din genunchi. Tipul acesta de accidentări de cele mai multe ori implică analize costisitoare, operații şi un proces anevoios de recuperare.
Riscul de îmbolnăvire
Până şi cele mai curate şi bine întreținute țarcuri pot prezenta riscuri de sănătate, mai ales prin răspândirea bolilor uşor transmisibile. Una dintre problemele majore ale parcurilor pentru câini este că, deşi majoritatea sunt dotate cu semne vizibile în care li se cere vizitatorilor o schemă completă de vaccinare, nu există un sistem prin care această regulă să fie impusă.
Cei ce îşi aduc prietenii necuvântători în astfel de locuri de joacă sunt sfătuiți să îi vaccineze împotriva tusei de canisă (vaccinul Bordetella) şi împotriva maladiei Carre (jigodie). Un potențial pericol există şi sub forma bolurilor de apă comune, bălților de ploaie şi a altor forme de apă în care pot trăi bacterii din specia Leptospira. Nu în ultimul rând, toți câinii ar trebui vaccinați antirabic, deparazitați intern şi extern în mod regulat şi protejați împotriva dirofilariei pe tot parcursul anului. Puii care nu sunt încă protejați printr-o schemă completă de vaccinare nu ar trebui deloc expuşi la astfel de locuri sau la grupuri numeroase de câini cu istoric medical necunoscut.
Limbajul corpului
Majoritatea oamenilor nu ştiu să recunoască mai mult decât datul din coadă la limbajul corpului canin, deci nu recunosc semnale de stres şi nu înțeleg când câinele lor este inconfortabil, anxios sau supărat. Asta poate duce la conflicte mai mult sau mai puțin grave între câini. Abilitatea de a citi limbajul non verbal este esențială pentru a a-i oferi unui câine siguranța şi confortul de care are nevoie cât şi pentru a decide care sunt cei mai potriviți parteneri de joacă pentru acesta.
„Țarcurile nu sunt acolo pentru a ne lăsa câinii să alerge nesupravegheați în timp ce noi stăm de vorbă sau ne facem de lucru cu altcineva” mai avertizează Nick Hoff. „Stăpânii ar trebui să fie atenți la câinii lor şi la partenerii acestora de joacă şi să se asigure că toți cei implicați se comportă bine şi se simt în largul lor. Dacă lucrurile par că se tensionează cel mai bun lucru de făcut este să plece.”
Câteva dintre gesturile prin care un câine îşi arată subtil teama sau agresivitatea sunt linsul pe bot, evitarea contactului vizual, căscatul sau respiratul greoi atunci când nu nu îi este cald. Câinii îşi mai pot manifesta neplăcerea şi prin poziția erectă a cozii sau prin corpul încordat şi tensionat. Cei ce învață să citească limbajul non verbal al prietenilor lor patrupezi pot interveni şi pot dezamorsa situațiile dificile înainte ca acestea să escaleze.
Până şi cățeii care par că se joacă bine împreună pot fi în pericol. „Jocul corect între câini ar trebui să fie împărțit de mici pauze ocazionale.” spune dl Hof. ” în cazul în care sunteți nesiguri dacă toți participanții la joacă se distrează la fel, cel mai bine este să opriți puțin câinele care pare că exagerează şi să fiți atenți la reacția celuilalt. Dacă celălalt câine încearcă să repornească distracția înseamnă că totul era de fapt în regulă, dar dacă încearcă să se distanțeze de situație pauza chiar era necesară.”
De asemenea e bine de ştiut că orice lanț comportamental care implică un câine ce îl încolțeşte pe celălalt trebuie întrerupt şi evitat. Lătratul, mârâitul şi vocalizarea sunt normale în timpul jocului, dar lătratul obsesiv devine agasant, deci este de evitat.
Alternative la țarcurile pentru câini
Într-o zi bună un câine poate pleca obosit acasă de la parcul canin daca acesta e suficient de spațios şi partenerii de joacă sunt în formă. Însă activitatea nu acoperă nevoile de stimulare mentală şi emoțională de care au de fapt nevoie câinii. Din păcate țarcurile servesc mai mult oamenilor decât patrupezilor.
Oricât de mult ne-ar face plăcere să ne petrecem timpul în aer liber cu alți iubitori de animale în timp ce câinii noştri se joacă între ei, este mult mai productiv şi mai plăcut să ne conectăm cu propriul câine prin plimbări lungi, cursuri distractive de dresaj sau chiar prin sporturi pe care le putem practica împreună.
În încheiere, fiecare ia decizia pe care o consideră potrivită pentru animalul său de companie, dar să abandonăm ceea ce acum este experiența generică a unui câine de oraş (să alerge într-un spațiu restrâns şi murdar cu alți câțiva căței în timp ce oamenii se uită în telefoane sau stau la bârfă) înseamnă să înbunătățim calitatea timpului pe care îl petrecem alături de cei mai buni prieteni ai noştri şi să le facem viața mai frumoasă, aşa cum ne-o fac şi ei nouă.